duminică, 4 septembrie 2011

La adio, tu, viata mea cea veche! Te las in urma cu drag si melancolie.

Nu am mai scris de un secol. La inceputul vacantei, cand inca febra bacului imi bantuia prin vene, mi-am promis ca voi scrie pe blog. Mult, mult, despre tot ceea ce-mi propuneam in fiecare seara cand ajungeam in fata oglinzii cu cosmetice: ,,sa scriu candva despre asta, da, da, si despre asta!"Zilele de vara s-au scurs asa cum nisipul se scurge in clepsidra: incet, elegant, fara ca cineva sa constientizeze prea bine ce se petrece. Si iata ca in primele zile ale lui septembre, revin si eu printre voi.

Toamna se instaleaza cu repeziciune in sufletele noastre, in gradini si parcuri, in livezile pline de fructe, in vii. Astazi am zarit primele frunze cazute pe jos...Vine toamna. Se apropie si ziua plecarii, cand voi lasa in urma totul pentru a incepe o noua viata: orasul,cu strazile, si oamenii,si locurile in care am trait atatea momente frumoase, in care...am TRAIT si am SIMTIT. Banca, parcul, iazul, faleza cu dalele ei vechi, usor ciobite pe ani, cu teii ei batrani, vesnic tunsi, scarile de la club, din spate la cinema, balustrate, trepte de ciment, aparent goale pentru voi, pline de atat de multe amintiri pentru noi...Scoala, cu clasele, profesorii, unii bagati in priza like a Speedy Gonzales, altii minunati, unii care incearca prea tare sa fie all inclusive (,,profesor, arhitect, pictor, actor, regizor, scenarist, etc."), unii prea moi pentru a se impune, altii care te inteleg, cei care respecta regulile, cei ,,de treaba", cei ,,duri" ...clasa noastra, plina de ceasurile desenate ramase de la bal, banca in care am crescut, in care am invatat sa ascult, in care am dat teste, in care ma uitam prin reviste colorate si cataloage, in care vorbeam pauzele despre orice. Toate au ramas in urma si in acelasi timp le iau cu mine. Pentru ca o bucatica din mine a ramas acolo, si in acelasi timp, o bucatica din ele vin cu mine, intiparindumi-se in suflet si amintire.
Si blocul cu parcarea in care jucam ,,Ascunsa" si ,,Prinsa" sau ,,Tarile" ori ,,Sailor Moon"... ,,Sotron", ,,Flori, fete sau baieti", ,,Statuile", ,,De-a mama si de-a tata" ...ori pur si simplu stateam pe o patura pe iarba, cu prietena mea si cartile de colorat sau papusi... Puneam mana pe toate capacelele, frunzulitele, florile si iarba si le transformam in ,, mancare", ori aveam o planta care se desfacea cand era uscata. Aceea era ,, confetti".
Si casa, in care am crescut toata viata mea, pe care o cunosc atat de bine, si atunci cand ma simt rau, tot ce-mi doresc e sa ajung ,,acasa" si parca totul va fi mai bine, durerea mai mica. Parintii mei, oamenii in care am cu adevarat incredere cel mai mult pe lume si care au fost mereu acolo, cei care ma vor sprijini mereu, acesti oameni imi vor fi asa departe...Parca nici nu-mi vine sa cred ca in curand, seara nu va mai fi tata acolo sa ma sacaie cu prea multele lui intrebari, mama cu privirea ei speciala, uneori vesela, alteori banuitoare sau obosita, nu va mai fi acolo la cafeaua de dimineata si lungile discutii prelungite in sufragerie.

Las totul in urma, dar nu cu tristete, ci cu speranta unui nou inceput. Poate ca acum e numaratoarea inversa pentru viata care a trecut, dar si pentru cea care abia incepe. E ca la Revelion: numaram secundele pana in noul an, stiind ca am lasat in urma inca un fragment din viata noastra, dar suntem fericiti pentru ceea ce urmeaza abia sa inceapa. O lume noua, o viata noua. Uneori e poate prea mult, uneori nici nu-mi dau seama, asta pana am sa ma trezesc deja acolo, in mijlocul unui oras nebun si mare, cu atatea si atatea lucruri de oferit...de luat...Important e ... ,,sa fie totul bine!"cum eu spun mereu.

Zilele se scurg mereu intre aceasta dualitate sfarsit- inceput si nimeni nu ar putea sa le opreasca.
17...16....15....14..... ...... ...... ..... ..... .....

2 comentarii:

Top Secret spunea...

Buna!..cat de frumos si de optimist ma gandesti!!!..da,totul va fi bine,vei vedea..:)))
Imi cer scuze,dar abia acum am citit comentariul tau in care imi cereai mai multe detalii referitoare la tinctura de ardei iute..sper ca nu te-am suparat in vreun fel si iti promit ca ma voi revansa in zilele ce vor urma..:*:*:*:*

Sandra spunea...

buna! :)))) nuuu, nu m-am suparat deloc...pana la urma am incercat tinctura aia, am o sticluta, dar mi-a placut mai mult rozmarinul. Doar ca eu sunt blonda, iar rozmarinul inchide putin parul ceea ce nu-i ceea ce-mi doresc... Daa, gandesc optimist, sau cel putin incerc, pentru ca forma asta de gandire imi aduce mai multe beneficii si-mi face mai mult bine decat cea negativa...Sper, sa fie bine:)

Trimiteți un comentariu